Cum s-a făcut de-am ajuns la Bookfest 2012. Cu Maria Grapini.

Zilele 2-3 - joi-vineri - 31 mai -1 iunie 2012

O să vă povestesc întâlnirile mele de la Bookfest. A, nu cele cu scriitori celebri, critici și mai celebri – sau invers? Nu, întâlnirile mele cu prietenii mei, ai editurii, cu cei care o stimează pe Didi – Amita Bhose – pentru ce a făcut pentru România, pentru viața ei pusă la picioarele românilor. Nu voi vorbi aici de un fost student al lui Didi – din generația de după 1990, student timp un an și care și-a făcut un viitor în indianistică având drept carte de vizită numele lui Didi și care, venit acum la stand, m-a întrebat:

- Crezi că-i faci bine  dacă o tămâiezi atâta pe Didi?

Trist, nu?

          Voi vorbi despre cei care chiar consideră că trebuie „tămâiată” fiindcă din dragoste pentru noi, România, a făcut gestul suprem – a renunțat la tot în India – familie, avere. Pentru că niciodată nu s-a plâns, nu a umblat după favoruri, nu a făcut compromisuri. Pentru că ne-a iubit mai mult decât am iubit-o noi și nu a fost o iubire condiționată. Pentru că e greu să înțelegi acest lucru și poate că nici nu îl pot înțelege toți.

Deci eu despre oamenii care o iubesc pe Didi voi vorbi.  Cei care au auzit pentru prima oara de ea la Bookfest și au avut lacrimi în ochi când au plecat de la stand. Au avut răbdare să-i asculte povestea, să se uite la cărți, să și cumpere cărțile – scumpe, după același fost student, la 10-15-20 de lei, cartea lui costând în 2005 aproape 30 de lei. Îmi voi aduce mereu aminte cu drag de oamenii care au revenit de la an la an și m-au încurajat, spunând să nu mă las, să continui cu tiparirea cărților lui Didi. Ei îmi dau forță să merg mai departe. Și ceilalți oameni care mă susțin. Doamna Maria Grapini, domnul Dan Puric. Oamenii aceștia minunați lasă tot deoparte dintr-o datorie morală față de Didi – pentru că a slujit acest popor pe care-l slujesc și ei - și vin la prezentările cărților lui Didi pentru a-și mărturisi dragostea și prețuirea lor pentru acest om. Nu așteaptă nimic, nici măcar mulțumiri. Li se pare firesc s-o facă, așa cum firesc li se pare să rămână aici, în țară, și să încerce să schimbe ceva.

Revenind la Bookfest, mărturisesc că nu am văzut mare lucru din târg, fiind la standul meu non stop. Am rearanjat standul, de-l comparați cu prima zi.Ziua a doua, de joi, a trecut în liniște, vineri, 1 iunie, am sperat să văd mulți părinți cu copii, nu i-am zărit, poate or fi fost la standurile unde erau cărți pentru vârsta lor, lansări. Am văzut doar câteva clase însoțite de învățătoare. M-a impresionat un puști de la o școală particulară care spunea că Eminescu este preferatul lui. Dimineața s-a scurs și ea în liniște. M-au distrat copiii care se repezeau să culeagă steluțele din hârtie, presarate lângă stand. M-am bucurat să le înlocuiesc și sper sa vină ziua când vor culege cărțile din librării, orice carte, nu contează titlul. M-a mai impresionat familia cu două fete care, în drum spre vacanța din Bulgaria, se oprise la Bookfest și pleca la mare cu câteva sacoșe cu cărți și câteva ore întârziere.

- Nu ne-am putut abține, mi-a zis mama fetelor. Asta-i culmea, să plimbăm cărțile până în Bulgaria, suntem cu mașina, e în parcare, dar nu puteam pleca fără să trecem pe la tîrg.

 Pe la ora 14, când trebuia să cânte Corul de Copii Radio pe scena din pavilionul Franței niște popi încă mai discutau și au mai discutat încă o jumătate de oră – nevorbiți mai sunt – așa că atunci când le-a venit rândul copiilor – au cântat dumnezeiește, după spusele unei doamne – darul lor pentru ceilalți copii s-a suprapus cu o lansare, așa de bine, de fapt așa de rău  că vorbitoarea a venit la doamna Camelia Chițibea, corepetitoarea, și i-a spus să cânte mai încet, că ei au treabă! Eu cred că avea sufletul ferecat, că altfel nu avea cum să nu se bucure de muzică. 

Pe la ora 15,45 am sunat-o pe doamna Maria Grapini, temându-mă că nu știe unde este pavilionul și mi-a răspuns din celălalt colț al târgului. Era acolo de două ore, trecuse pe la stand, vorbise cu mama, apoi își încărcase sufletul cu atmosfera târgului, își cumpărase vreo două sacoșe cu cărți. Când am văzut-o venind spre mine, elegantă, senină, mi-am dat seama că avea dreptate – printre cărți nu ai cum să fii încordat, nervos, încrâncenat. Cărțile îți dau o stare de liniște, o stare de ieșire din timp, de mare calm. A ajuns și Ileana, fiica domnului Emil Burlacu, realizatorul emisiunilor radio unde era Didi invitată în 1990-1991 și am pornit spre scena unde avea loc lansarea. Am uitat și apă, și floare, am ajuns numai cu cărțile. M-am bucurat că am reușit să descifrez prin calculatorul sunetistului vocea lui Didi, astfel încât  oamenii aflați la lansare să-i poată auzi  vocea. Doamna Grapini a avut emoții și acesta e un lucru care m-a impresionat profund și mi-a mers până la suflet. La suflet ne-au mers și cuvintele dânsei, ca și ale Ilenei și pe youtube Hedwig a postat cam tot evenimentul, fapt pentru care îi mulțumesc. 

http://www.youtube.com/watch?v=HjDb5rMrtGs

Când ne-am îndreptat spre stand m-a distrat domnul care a oprit-o pe Maria Grapini și i-a spus:

-         Sunteți cea mai tare! 4-0!

Ceea ce, în limbajul lui de microbist, însemna, cred, complimentul suprem.

O doamnă a întrebat-o de ce nu mai apare la televizor, altcineva i-a admirat rochia – de, fiecare cu ce-l interesează.

         

 Am avut impresia cu toții, vorbind despre Didi, că am ieșit din timp, că am fost sub o cupolă magică, unde aerul a fost mai pur.

          L-am respirat, îl mai păstrăm încă în noi și mergem mai departe, senini.