marți, iunie 05, 2012

Cum s-a făcut de-am ajuns la Bookfest 2012. Cu Dan Puric


Ziua I


Prin norocul prostului am ajuns la Bookfest. Ceea ce-mi dă de gândit: ori până acum am fost deșteaptă ori logica proverbului e strâmbă.

Ce mi-a plăcut de la bun început a fost spațiul larg din dreapta mea. Jamais n-am avut așa o deschidere. Și vecinii. Au fost atât de drăguți încât mi-au dăruit deskul lor din dotarea standard – că ei veniseră cu mobilier propriu și nu-l foloseau. N-am făcut nici febră musculară cu căratul cărților pentru că iar am avut noroc și am tras mașina până-n ușă – de aici au mai fost cinci metri până la stand. M-am tot gândit, răzgândit, cum să amenajez standul și în prima fază a fost bine, până când a venit un nene în salopetă, cu o listă în mână, s-a tot sucit, învârtit, apoi m-a întrebat dacă am în dotare două deskuri – deși el știa dinainte răspunsul. Necunoscând conceptul de dar, omul a zis așa:
- Nu mă interesează, e la dumneavoastră în stand și dacă-l vreți trebuie să-l plătiți!
S-au mirat toți de o așa explicație, eu m-am enervat, am luat carțile de pe desk și i-am zis:
- Poftim, luați-l!
N-am avut cum să i-l trântesc în față!

A doua zi, la deschiderea târgului, 30 mai ora 10,00, standul arăta așa:


Mai apoi, în zilele următoare, am tot mutat mesele, deskul, am urcat cuierul pe masă, cu afișele lansărilor, am mai pus niște stele, am mai redecorat. Așa de bine că oamenii veneau și-mi spuneau:
-         Felicitări, aveți un stand foarte frumos.
Și până să le zic eu ceva plecau.
Vreo câțiva – ba chiar destui – m-au întrebat pe unde sunt editurile cutare, unde găsesc scriitorul cutare, unde e toaleta, unde e restaurantul…. Adevărat, mi-ar fi plăcut să mă întrebe unde s-a născut Amita Bhose, dar… de, bine că mă băgau în seamă, nu? Ba chiar o doamnă mi-a zis că sunt cultivată – o îndrumasem spre editura care editase nu știu ce titlu (ba știu, dar nu vă spun ca să nu-i fac reclamă).

Spre deosebire de alte târguri, la acesta n-am avut parte de întâlniri sau întâmplări urâte. Ba din contră. Am avut parte de multă emoție și am cunoscut și în carne și oase oameni cu care corespondasem.



 Prima zi, cam pustie, fiind zi de miercuri, a fost însă plină de întâlniri pentru mine. Mai întâi că a venit mama să mă ajute – tot mama, cum zice o vorbă. Mama mea cea cu suflet frumos! Mai apoi că l-am reîntâlnit pe domnul Ovidiu Stanciu – vezi Cuvântul înainte al  cărții Sergiu Al-George văzut de noi, indienii, de Amita Bhose. În sfârșit am văzut și eu un om mai emoționat ca mine! Iar la ora 14,35 am ieșit în întâmpinarea domnului Dan Puric – venit de la Cluj aproape direct. Am vrut să-l îmbrățișez dar mi-a fost jenă, na, te năspustești asupra omului,  așa că ne-am strâns mâinile, camaraderește. În drum spre stand era să-l pierd, că-l tot opreau domnișoarele și doamnele, emoționate, așa că l-am întrebat dacă-mi dă voie să-l iau de braț. Eu cred că știu de ce-l iubesc oamenii: pentru că transmite mult calm, multă bunătate. De-asta nu-l iubesc intelectualii scorțoși: pentru că el are și inimă, nu numai inteligență. Dacă-l iei pe Dan Puric de braț simți că ai alături un om bun. Nu ai cum explica sentimentul, îi simți sufletul. Și eu cred, totuși, că are o vulnerabilitate – iubește oamenii. Dar această vulnerabilitate îi dă și forță.






Aș vrea să vă redau, oarecum, mărturisirea dragostei lui Dan Puric pentru Amita Bhose și pentru Sergiu Al-George, dar chiar că nu am cum. Pentru că nu ai cum să redai, trebuie să fii de față, ca să trăiești împreună cu el.

Mi-ar fi plăcut să fie mai multă lume. Era însă zi de miercuri, ora 15. În week-end mulți oameni au venit la stand și, cu mult regret în glas, au spus că nu au putut pleca de la serviciu…
 


Evenimentul ar fi meritat, desigur, 
atenția televiziunii partenere Bookfest, însă era ocupată cu tăierea panglicii și tămâierea ICR-ului și a directorilor editurilor mari. Nimic nou sub soare.

Eu nu l-am văzut pe Dan Puric vorbind așezat pe scaun – în afara emisiunilor televizate, unde așa e regula. În fața oamenilor stă în picioare, din respect. Nu se lăfăie în fotoliu, mormăind în barbă cuvinte de autosuficiență. Cum naiba să-l iubească intelectualii scorțoși pe Dan Puric când el stă demn, drept?
 
La stand, mai apoi, s-a format coadă. O amică a râs și a zis:
-         Am trăit s-o văd și p-asta, coadă la Cununi de stele!
Adevărul e că nici mie nu mi-a venit să cred.



Ce-i trebuie unui om ca să fie fericit? O coadă la cărțile Amitei Bhose!

Notă: sursa penultimei și antepenultimei fotografii - Bookfest 2012. 



















4 comentarii:

adriana craciunescu spunea...

nu pot decat sa fiu de acord cu tine. A propos de DAN PURIC. cand il ai in preajma ai sentimentul ca lumea este echilibrata, armonioasa si ca ai putea sa traiesti disutand despre de toate, o viata, fara sa ceri pauza de cafea...

Carmen Muşat Coman spunea...

Pai in preajma oamenilor frumosi la suflet si lumea e frumoasa...

Criss spunea...

Dragă Carmen,
Am un mare regret că nu am putut veni la Bookfest anul acesta, că nu te-am văzut pe tine și coada la Cununi de stele (pe care ți-o doresc foarte des în viitor) și , mai ales, fiindcă n-am fost acolo să-l văd pe Dan Puric și sufletul său în carne și oase, poate în suflet din suflet. Să-l ascult și să înțeleg de ce intelectualii scorțoși cum ziceai, nu-l plac. eu îl plac. Îl ador. Și te rog mai cheamă-l poate ajung să-l întâlnesc și eu. Mă bucur mult că ai avut succes.

Carmen Muşat Coman spunea...

Draga Cristina,

Stiu ca ai trecut prin incercari anul acesta si nu ai avut cum ajunge la Bookfest. Stiu insa si ca ai fost cu sufletul aproape. Pe Dan Puric, cu sufletul lui mare scortosii nu-l iubesc pentru ca ei nu se iubesc decat pe ei insisi pe cand Dan Puric iubeste poporul asta roman, ne iubeste pe noi. Pentru lansare a venit direct de la Cluj, apoi a plecat la repetitii. Avenit din respect pentru Didi, pentru Sergiu Al-George si si-a pus sufletul si inima in palmele noastre. Eu cred ca, de fapt, Didi l-a chemat. Si eu sper sa-i dea Dumnezeu sanatate, caci are un suflet mare de roman. Drag.